Golferi şi amatori la evenimentul Golf Team for Life

Partenerii şi invitaţii LIFE.ro au făcut echipă bună cu nobilul joc, golful, în seara superbă de 29 septembrie, în aer liber, la Stejarii Driving Range. Buna dispoziţie a dominat evenimentul în care jucătorii şi amatorii acestui sport au fost răsfăţaţi cu delicatese şi au participat în mini-competiţii distractive. Acesta este rezumatul celui de-al doilea eveniment LIFE.ro, Golf Team for Life, organizat împreună cu Friedrich Wilhelm Raiffeisen şi JLL şi cu sprijinul Romanian Golf Association.

Trei profesori profesionişti de golf Santiago Munoz (Stejarii Driving Range), Gabriel Toader (Lighthouse Golf Resort din Bulgaria) şi Andrei Bădiţă (Lac de Verde, Breaza) au oferit primele noţiuni de golf celor dornici să deprindă ceva din eleganţa acestui sport. Peste 32 de jucători de golf şi 25 de amatori au participat la competiţiile organizate de Romanian Golf Association şi au câştigat trofee şi numeroase premii oferite de sponsorii evenimentului.

Competiţia pentru pasionaţi a constat în trei probe: putting, lovitura de pitching – în care jucătorii trebuiau să atingă gongul JLL şi lovitura de lungime cu driverul. Amatorii, deşi au pus prima oara o crosa în mână, au participat la o competiţie de putting în care au fost punctate loviturile cât mai apropiate de steag. Spre marea încântare a tuturor, câţiva începători au reuşit să introducă mingea în cupă dintr-o singură lovitură.

Pasionaţii şi amatorii au fost reuniţi în echipe de câte doi. Câştigătorii au fost: echipa formată din Marian Roman şi Maria Caragiu care a acumulat 139 de puncte şi s-a situat pe locul întâi, Mirela Blasius alături de Dan Moraru cu 137 de puncte pe locul al doilea, Bogdan Jigman şi Alexandru Cristescu pe locul al treilea cu 135 puncte, Nick Kovacs şi Christine Tătar pe locul al patrulea cu 128 de puncte, Luiza Deaconu şi Ioana Harabagiu cu 108 puncte ocupând locul al cincilea. JLL a oferit un premiu special – o crosă de golf, jucătoarei Mirela Blasius pentru că a reuşit să lovească gongul cu mingea.

Premiile au fost oferite de Nespresso, Canah, Leonidas, UnVinpeZi.ro şi Serve, Niran Co. Products.

Mulţumim Rolls pentru îngheţata şi gofrele delicioase, A.R.C Bakery pentru produsele de patiserie şi cofetărie ce au compus candy bar-ul evenimentului, Aqua Carpatica pentru că a avut grijă să ne menţinem hidrataţi în timpul competiţiei, UnVinpeZi.ro şi Serve care ne-au furnizat vinul şi Canahpentru o degustare de excepţie a produselor sale din seminţe de cânepă. Mulţumim şi designerul oficial al evenimentului – Half of Me by Alexander.

Astfel s-a încheiat Campania Golf Team for Life pe care am demarat-o în ajutorul dezvoltării golfului în România, LIFE.ro fiind singura publicaţie de lifestyle care sprijină acest demers.

Galeria de fotografii care stau mărturie pentru buna dispoziţie de la eveniment se găseşte aici.

***
Acest articol a fost publicat pe LIFE.ro