A şasea ediţie a campionatul de golf Lenovo: strategie şi fair-play

Ce-a de-a şasea ediţie a turneului de golf Lenovo a avut loc sâmbătă, 17 septembrie pe terenul de golf BlackSeaRama din Bulgaria. 72 de jucători organizaţi în echipe de câte patru, şi-au arătat priceperea, nu numai în jocul de golf, dar şi în ceea ce priveşte viziunea strategică, abilităţile de conducere şi muncă în echipă, într-un format texas scramble pus la cale de Lenovo România şi de partenerii săi şi organizat cu multă pricepere de BBTR.

„Ne-am dorit să oferim clienţilor şi partenerilor noştri o nouă experienţă high-class marca Lenovo. Conceptul pus în scenă anul acesta a avut la bază ideea de networking, echipă, egalitate de şanse şi fair play. M-am bucurat să constat că atât turneul cât şi activităţile sociale conexe, au fost apreciate nu doar de participanţii şi de partenerii turneului ci chiar şi de gazdă noastră, BlackSeaRama”, a menţionat Auren Neţin, Director General Lenovo România.

Echipele au fost echilibrate, compuse dintr-un căpitan, jucător cu handicap mic cuprins între 3 şi 13, un al doilea jucător cu handicap cuprins între 14 şi 24, iar ultimii doi membri ai echipei fiind mai puţin experimentaţi, cu handicap cuprins între 25 şi 36. Astfel, jucătorii începători au avut prilejul de a învaţă de la jucătorii mai experimentaţi, iar aceştia din urmă şi-au exersat abilităţile strategice şi de conducere prin implicarea tuturor coechipierilor astfel încât fiecare să contribuie la succesul echipei.

În contextul actual de business, caracterizat prin schimbări rapide, clădirea unor relaţii de colaborare solide şi câştigarea de noi clienţi sunt vitale pentru succesul unei companii. Având în vedere popularitatea în creştere a golfului, ieşirile la golf şi activităţile de acest gen au devenit o modalitate eficientă de a strânge laolaltă echipele de vânzări, clienţii, prospecţii şi partenerii. Prin organizarea celei de-a şasea ediţii, Lenovo reconfirmă succesul acestor acţiuni. Ne bucurăm că am putut să contribuim la rezultatul unui eveniment catalogat de participanţi fabulos şi mulţumim Lenovo pentru încrederea acordata”, a spus Mihai Ţecu, Director General BBTR.

Câştigătorii acestei ediţii au fost trei echipe cu scoruri de 49 de puncte, diferenţierea făcându-se în funcţie de scorul obţinut pe ultimele nouă cupe ale terenului.

Pe locul al treilea, echipa formată din Georg Kloos (căpitanul echipei), Bogdan Băndilă, Jasna Legevic şi Cristian Preotu. Pe locul al doilea s-a clasat echipa formată din Dorin Mateiu (căpitanul echipei), Phillipp Hagenburger, Mugur Mehedinţu şi Aurel Neţin.

Echipa câştigătoare a acestei ediţii a fost formată din Dinu Pescariu (căpitanul echipei), Călin Giurgiu, Angela Haraga şi Bogdan Carp.

Lenovo a mai acordat premii pentru Longest Drive Ladies – Elisabeth Kloos, Logest Drive Gentlemen A – Dinu Pescariu, Longest Drive Gentlemen B – Philipp Hagenburger, Longest Drive Gentlemen C+D – Codruţ Tudor, Nearest to the Pin Ladies – Carmen Strinu, Nearest to the Pin Gentlemen A – Traian Aioniţoaiei, Nearest to the Pin Gentlemen B – Alessandro Gallinella, Nearest to the Pin Gentlemen C+D – Dan Boiangiu. Nu în ultimul rând, un premiu special şi unul pentru fair-play au revenit domnilor Constantin Marcu şi respectiv Traian Aioniţoaiei.

***
Acest articol a fost publicat pe LIFE.ro